Securitate naţională?

Nu e nimic naţional aici, iar USL s-a dezbinat de mult. Astra a primit contracte doar de la primari PNL (Falcă, Bolojan, Boc), unde caietele de sarcini au fost făcute cu dedicaţie, acceptându-se soluţia tehnică depăşită cu boghiuri fixe şi secţiuni intermediare lungi pe boghiuri fixe. Efectul asupra infrastructurii este devastator (de fapt e ca şi când ai face un tramvai articulat din trei V56-uri), de aia nici nu prea mai face nimeni astfel de combinaţii, de regulă ai boghiuri pivotante la capete şi secţiuni lungi fără boghiu, separate cu secţiuni scurte (gen Bucur LF) cu boghiu fix sub ele (secţiunile în sine fiind foarte scurte se pot comporta ca un boghiu pivotant). Sau vii direct cu boghiuri pivotante sub toate articulaţiile, ca la Skoda 15T.
133 scrie:P.S. Cica SAERP a ajuns in curtea Astra.
Da, în curtea Astra Vehicule S.R.L., fost Astra Bus, adică vecinii lui Astra Vagoane Călători. Care nu prea cred că e tot a lui Blidar, câtă vreme firma ajunsese în insolvenţă şi îi vânduse o hală lui Blidar.
Desigur, dacă Astra Vehicule e tot a AVC am fi putut afla din hotărârie AGA ale AVC, pe care ar fi trebuit să şi le publice pe site. Nu a făcut-o, că legea e doar pentru unii.