Achiziţie 400 autobuze noi - Otokar Kent (10, 12 şi 18m)

Despre autobuzele din Bucureşti

Achiziţie 400 autobuze noi - Otokar Kent (10, 12 şi 18m)

Mesajde Dr2005 » Vin 23 Feb 2018, 17:52

Nu mai este o noutate faptul că primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat deja public faptul că furnizorul celor 400 de autobuze noi este producătorul turc Otokar. De altfel, acesta a anunţat şi el acest lucru pe site-ul propriu: https://www.otokar.com.tr/en-us/corpora ... arest.aspx Preţul total este de 98,3 milioane de euro (exclusiv TVA), ceea ce înseamnă o medie de 245.750 euro + TVA pentru autobuz, însă media nu e foarte relevantă, voi explica mai târziu de ce.

Înainte de a discuta oportunitatea sau inopurtunitatea acestei achiziţii, să încep cu începutul. Procedura a fost lansată în data de 18.08.2017, prin anunţul de participare nr. 178152. În prezent, în SEAP se precizează că termenul final de evaluare este 10.03.2018. Până atunci mai e timp de contestaţii (care probabil vor exista, pentru că unul din participanţi se pricepe să conteste aiurea tot).
Untitled - Copy.png

Toate documentele sunt disponibile în SEAP. Totuşi, pentru a nu fi nevoiţi să descărcaţi un program de deschidere a fişierelor p7s, anexez aici o versiune pdf a caietului de sarcini: http://transport-in-comun.ro/forumuri/ca.pdf

Pe scurt, este vorba de 320 autobuze de 12m, 50 de autobuze de 10m şi 30 de autobuze articulate de 18m. Necesitatea acestor autobuze nu cred că o poate contesta nimeni, ţinând cont că parcul auto al R.A.T.B. este în starea pe care o cunoaştem, după neinspirata decizie a administraţiei Videanu de a achiziţiona autobuze Mercedes, într-o perioadă în care s-a speculat că Dainler ar fi umplut de bani mai multe oficialităţi din mai multe ţări. Disputa a fost tranşată în America, unde Daimler a preferat să plătească câteva sute de milioane de dolari pentru a închide procesul. Dacă erau imaculaţi şi-ar fi căutat dreptate, nu? Autobuzele Mercedes au costuri exorbitante pentru piese, iar administraţia Bucureştiului de la acea vreme nu a achiziţionat şi servicii de mentenanţă, astfel că aceasta a fost făcută de R.A.T.B. cu oamenii proprii, adică cei care, până la acel moment, reparaseră doar Dac-uri şi Ikarus-uri. A urmat retragerea prematură a autobuzelor Rocar şi Daf, iar continuarea o ştiţi.

Prin caietul de sarcini, s-a prevăzut garanţie de tip ,,full warranty" pentru 4 ani, ceea ce înseamnă, tot potrivit contractului, că în primii 4 ani, R.A.T.B. va asigura doar motorină, ad-blue, curăţenie şi salariul şoferului! Practic, 4 ani de zile, nimeni din R.A.T.B. nu va umbla la nimic pe autobuze, iar orice piesă de schimb (cu excepţia celor defectate de accidente din vina R.A.T.B. sau din acte de vandalism) va fi înlocuită de service-ul autorizat al Otokar. Totul inclus în preţul de achiziţie!
Apoi, vor urma alţi 4 ani de garanţie, în care R.A.T.B. va asigura doar consumabilele, însă operaţiunile de reparaţie şi întreţinere se vor face tot în service-ul autorizat. Practic, Otokar asigură întreţinerea ca la carte, iar Dorel de la R.A.T.B. nu-şi mai bagă deloc nasu' în autobuze!

În privinţa dotărilor, autobuzele vor fi prevăzute cu aer condiţionat, sistem de informare interior şi exterior, supraveghere video în interior şi exterior, sistem de sonorizare cu radio şi CD, sistem de taxare compatibil cu cel actual, computer de bord, sistem de localizare prin GPS, echipamente pentru comanda semafoarelor din sistemul de management al traficului, rampă mecanică pentru accesul persoanelor cu handicap la uşa 2, lămpi de gabarit cu LED. Desigur, vehiculele trebuie să respecte toate normele UE şi toate standardele în vigoare: vehiculele trebuie să fie omologate în UE şi să fie dotate cu motoare care respectă norma de poluare Euro-6.

La licitaţie au participat Karsan Otomotiv Sanayi Ve Ticaret A.S, Man Truck&Bus AG, Mercedes Benz Romania SRL si Asocierea Otokar Europe Sas - Otokar Otomotiv Ve Savunma Sanayi SA, cea din urmă fiind desemnată câştigătoare.
Avatar utilizator
Dr2005
Site Admin
 
Mesaje: 2711
Membru din: Dum 21 Oct 2012, 22:25
Localitate: Bucureşti, Sector 6, Drumul Taberei

Re: Achiziţie 400 autobuze noi

Mesajde Dr2005 » Vin 23 Feb 2018, 20:50

Modelul ofertat de Otokar se numeşte Kent C, fiind disponibil în variante de 10,8, 12 şi 18 m.

Date tehnice pentru versiunea de bază:
Cod: Selectaţi tot
Lungimea:           10.780 mm      12.000 mm     18.740 mm
Lăţimea:             2.540 mm       2.540 mm      2.540 mm
Înălţimea:           3.145 mm       3.145 mm      3.215 mm
Amapatamentul 1-2:   5.900 mm       5.900 mm      5.900 mm
Ampatamentul 2-3:      -              -           6.740 mm
Motorul                  Cummins ISB6 7E6        DAF MX11 Intercooler Turbo Diesel
Norma de poluare:                    EURO 6
Puterea nominală:            206kW/280CP         271kW/369CP
Cutia de viteze:             VOITH DIWA          ZF ECOLIFE 6AP 1700 B


Câteva imagini de pe site-ul lor, http://www.otokar.com :
1.jpg

2.jpg

3.jpg

4.jpg

5.jpg

6.jpg
Avatar utilizator
Dr2005
Site Admin
 
Mesaje: 2711
Membru din: Dum 21 Oct 2012, 22:25
Localitate: Bucureşti, Sector 6, Drumul Taberei

Re: Achiziţie 400 autobuze noi

Mesajde Dr2005 » Vin 23 Feb 2018, 20:56

Acum modelul articulat:
kent-c-articulated-header.jpg
kent-c-articulated-header.jpg (31.66 KiB) Vizualizat de 23670 ori


O poză de la lansarea acestui model, făcută de utilizatorul Pi Eye de pe Flickr:
22151841438_aa4174732c.jpg
22151841438_aa4174732c.jpg (118.03 KiB) Vizualizat de 23670 ori


Pe http://www.otokar.gr găsim mai multe poze cu articulatul:
100.JPG
100.JPG (54.85 KiB) Vizualizat de 23670 ori

101.JPG
101.JPG (162.46 KiB) Vizualizat de 23670 ori

102.JPG
102.JPG (53.52 KiB) Vizualizat de 23670 ori

103.JPG
103.JPG (69.1 KiB) Vizualizat de 23670 ori

104.JPG

105.JPG

106.jpg
106.jpg (233.27 KiB) Vizualizat de 23670 ori

107.JPG

108.JPG
Avatar utilizator
Dr2005
Site Admin
 
Mesaje: 2711
Membru din: Dum 21 Oct 2012, 22:25
Localitate: Bucureşti, Sector 6, Drumul Taberei

Re: Achiziţie 400 autobuze noi - Otokar Kent (10, 12 şi 18m)

Mesajde Dr2005 » Vin 23 Feb 2018, 21:29

Desigur, achiziţia de autobuze turceşti a dat apă la moară numeroşilor postaci (că doar dacă se spune la Antena 3 sau scrie pe net trebuie să fie adevărat, nu?). Au circulat numeroase ştiri false (să nu zic manipulări) cum că autobuzele ba sunt mai scumpe ca Mercedes, ba că Boc e zeu, ba că Firea s-a umplut de milioane de euro ciubuc şi firmele româneşti au fost dezavantajate. Nu mă înţelegeţi greşit, nu iau partea PMB (oricine mă cunoaşte ştie că înjur Primăria şi pe Primarul General de minim 10 ori pe zi), dar nu învingi PSD şi Antena 3 prin manipulări ieftine... ăia pur şi simplu sunt prea buni la treaba asta. Parcă văd că mâine sau poimâine o să vină duamna la Gâdea-n emisiune şi o să spună cum a răspândit statul paralel informaţii false, care, în plus, îl mai şi ridicau în slăvi pe Boc! Da, pe Emil Boc, cel mai slab prim-ministru din istoria României de la Decebal încoace...

Au circulat patru mari ,,informaţii false". Una e cea cu Mertzanele lu' Boc luate mai ieftin, a doua cu maltezii, a treia cu AliBaba şi a patra cu firmele româneşti. O să le demontez pe rând.

1. Clujul a luat autobuze Mercedes cu 219.000 euro şi Firea ia turcisme cu 250.000
Totul a pornit de la acest articol: http://www.aktual24.ro/clujul-s-dotat-c ... -mai-mari/
Clujul s-a dotat cu autobuze moderne Mercedes. La Bucuresti, Firea le cumpara din Turcia la preturi mult mai mari
Ioana Hurdea | 19 februarie 2018
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anuntat, luni, ca asocierea Otokar Europe SA – Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi a castigat licitatia privind achizitia celor 400 de autobuze Euro 6, care vor face parte din parcul auto al RATB.
La sfarsitul anului trecut, Primaria Cluj anunta ca regia locala de transport in comun a achizitionat 15 autobuze Mercedes. Potrivit presei locale, pretul unui autobuz se ridica la 219.500 de euro.
In Bucuresti, Firea va plati 250.000 de euro plus TVA, pentru fiecare autobuz. In cadrul procedurii de licitatie au fost depuse patru oferte: Karsan Otomotiv Sanayi ve Ticaret AS, Man Truck&Bus AG, Mercedes Benz Romania SRL si asocierea Otokar Europe SA – Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi, informeaza Agerpres.
„Cum iti dai seama ca primarul nu locuieste in oras? Uita-te la ce autobuze cumpara! (via Teo Tita)
Inteleg ca la Cluj Mercedes a ofertat cu 219 mii euro/pe autobuz. La Bucuresti Otokar a castigat cu 250 mii pe autobuz. Cineva are de dat explicatii despre cum a facut caietul acela de sarcini”, a mentionat consilierul Ciprian Ciucu (PNL) pe Facebook.


Ei bine, articolul e un MARE FAKE NEWS! ,,Ştirea" a avut efectul scontat şi s-a viralizat pe Facebook pe paginile reprezentanţilor opoziţiei şi pe grupurile de susţinători ale lui Dacian Cioloş, ale PNL şi ale USR. Dovadă e şi postarea d-lui Ciprian Ciucu. Desigur, situaţia a fost lămurită, dar în continuare armatele de postaci continuă să răspândească ştirea falsă.
Acum să lămurim lucrurie: În luna iunie, directorul CTP anunţa, mândru nevoie mare, că societatea condusă de el va primi autobuze Mercedes de 12m cumpărate de primărie. Preţul părea ireal - 219.000 euro + TVA. Totuşi, norocul nu le-a surâs d-lor. Neag şi Boc. De ce? Simplu, în caietul de sarcini se prevedea că autobuzele vor avea motoare cu o capacitate cilindrică de minimum 7698 cm3. Toate bune şi frumoase, numai că aia era fix cilindreea motorului Mercedes OM936, care echipează atât Citaro C2, cât şi omologul său turcesc Conecto LF. Cum numai Mercedes face motoare atât de große, ceilalţi participanţi la licitaţie, Solaris şi Karsan au contestat la Curtea de Apel şi caietul de sarcini şi atribuirea. Curtea de Apel a mirosit mânăria şi a anulat licitaţia, aşa că Mercedes a plecat cu coada între picioare (păţise ceva similar şi la Oradea cu câţiva ani mai devreme) şi CTP a rămas fără autobuzele respective. Un articol de presă de atunci puteţi citi la această adresă.
De altfel, e interesant faptul că de când cu scandalul mitei Daimler (despre care se spune că ar fi vizat şi România; vezi acest articol), Mercedes nu a mai vândut nimic pentru transport public local în România (exceptând câteva autocare pe la privaţi). Apropo de mită, procesul deschis în SUA s-a încheiat cu plata unei amenzi de 185 milioane de dolari. Păi dacă erau nevinovaţi, mai acceptau amenda?!
În fine, după eşecul licitaţiei de la Cluj, Emil Boc voia neapărat autobuze Mercedes la Cluj. Aşa că, după o licitaţie fără ofertanţi (anunţul în SEAP nr. 176553/27.06.2017), decide să cumpere 15 autobuze articulate prin negociere directă (cum e cu comisioanele, d-lor postaci?) . Astfel, prin anunţul nr. 182567/11.10.2017, Primăria Cluj cumpără 15 autobuze Mercedes articulate.
27973457_1759434540809718_5549307936623783305_n.jpg

Preţul este de 21.348.600 lei fără TVA. La 4,6 lei pentru 1 euro, ne rezultă 309.400 euro pe autobuz, la care se adaugă TVA. E drept, sunt autobuze articulate, dar până la 219.000 euro e drum luuuuuuuuuuuung. Nu mai zic de faptul că autobuzele de la Cluj au doar garanţie standard 3 ani (5 ani după alte surse) şi cam atât. Asta înseamnă că producătorul asigură doar defectele imputabile producătorului, fără consumabile şi defecte cauzate de uzură. Reamintesc faptul că autobuzele ce vor sosi la Bucureşti au 8 (OPT) ani garanţie, din care 4 (PATRU) ani full, adică îţi schimbă Otokar şi filtrele şi becurile şi orice, în afară de reperele distruse din vine cumpărătorului sau din cauza actelor de vandalism. Iar o astfel de garanţie estinsă COSTĂ bani mulţi în mod normal. Aşa că Boc poate face ce doreşte cu Mertzanele lui, care în câţiva ani vor ajunge ca cele de la RATB... că aşa ne bucuram şi noi în 2006 că o să avem Mercedes. Şi când a văzut RATB că e 1500 euro un geam lateral şi 2000 euro un parbriz şi că pentru orice piesuliţă trebuie distribuitor autorizat Mercedes (cu preţ pe măsură)... Asta ca să nu mai zic că multe piese de schimb se fac fix în Turcia, chiar dacă Mercedesurile noastre sunt produse la Manheim, în Germania. Apropo de Germania, sunt curios unde sunt produse autobuzele luate de Cluj... nu cumva or fi produse tot în Turcia?
Avatar utilizator
Dr2005
Site Admin
 
Mesaje: 2711
Membru din: Dum 21 Oct 2012, 22:25
Localitate: Bucureşti, Sector 6, Drumul Taberei

Re: Achiziţie 400 autobuze noi - Otokar Kent (10, 12 şi 18m)

Mesajde Dr2005 » Vin 23 Feb 2018, 21:48

2. În Malta s-au achiziţionat autobuze Otokar Kent cu 180.000 euro
Dacă citim acest articol, aflăm că Malta a dat 180.000 euro pe fiecare din cele 33 autobuze cumpărate în 2016:
Primaria Capitalei va plati in jur de 300.000 de euro pentru un autobuz turcesc Otokar, in timp ce un autobuz Mercedes-Benz cumparat de Cluj costa 220.000 de euro, iar acelasi autobuz turcesc cumparat de Malta costa cu 40% mai putin decat cel al bucurestenilor.
In urma cu zece ani, Primaria Bucuresti platea 180.000 de euro pentru un autobuz Mercedes-Benz fara aer conditionat, insa daca ne uitam ca acum platim 300.000 euro pe unele turcesti cu scaune textile care se vor degrada mult mai repede, nu pare o afacere buna pentru bucuresteni.
Malta a comandat autobuze similare cu ale bucurestenilor, Otokar, Euro 6, cu o lungime de 12 metri, insa la un pret cu 40% mai mic, de 180.000 euro pe bucata, desi au comandat doar 33 de unitati. Daca Primaria Bucuresti ar fi platit acelasi pret ar fi facut o economie de 21,7 milioane euro.


Desigur, se păstrează şi aberaţia cu Clujul, demontată în mesajul anterior.
Haideţi să ne documentăm şi din altă sursă, The Malta Independent. Să vedem ce scrie în acest articol... 33 de autobuze au costat 6 milioane de euro (deci circa 181.000 euro pe autobuz). Însă... autobuzele au doar două uşi, din care uşa 1 este dublă şi uşa 2 este simplă. Dotarea interioară este în stil suburban, chiar dacă autobuzul este 100 low-floor (probabil nu s-au mai chinuit să modifice şasiul; în mod normal astfel de autobuze au motor transversal şi podea mai înaltă în zona din spate), iar autobuzul nu are niciun fel de sistem de informare pentru călători, sistem de taxare, nu are transpondere pentru semaforizarea inteligentă. Pe când la Bucureşti s-au cerut toate dotările astea, chiar dacă probabil nu se vor folosi (un validator UTI e undeva la 1000 de euro şi nu cred că UTI va permite altei firme acces la softul său, mai ales că Sistemul Automat de Taxare de la R.A.T.B. e doar concesionat/închiriat de la UTI, nu e proprietatea R.A.T.B., la fel şi validatoarele... ei bine, cele de pe Otokar vor fi proprietatea Municipiului Bucureşti, la fel ca autobuzele). În plus, autobuzele pentru Bucureşti au 3 uşi, au garanţie extinsă şi, poate cel mai important, România nu e paradis fiscal. Preţul ăla mediu de 250.000 euro obţinut de Bucureşti include şi eventualele taxe vamale.

În poză avem interiorul unui Otokar maltez:
file.jpg
file.jpg (39.76 KiB) Vizualizat de 23669 ori
Avatar utilizator
Dr2005
Site Admin
 
Mesaje: 2711
Membru din: Dum 21 Oct 2012, 22:25
Localitate: Bucureşti, Sector 6, Drumul Taberei

Re: Achiziţie 400 autobuze noi - Otokar Kent (10, 12 şi 18m)

Mesajde Dr2005 » Vin 23 Feb 2018, 22:25

3. Autobuzele Otokar sunt mult mai ieftine pe AliBaba.com
O altă informaţie viralizată prin zonele româneşti ale WWW-ului a fost aceea că autobuzele Otokar ar fi mult mai ieftine pe AliBaba.com, un site chinezesc de pe care poţi cumpăra cam orice, de la chibrite la yachturi, dar şi pe care mai ai şansa, uneori, să rămâi şi fără produs şi cu banii daţi, ţinând cont că site-ul e o combinaţie de Amazon şi e-bay, doar că majoritatea produselor e vândută de terţi, nu de AliBaba în sine.
Bun, a circulat poza cu autobuzul de pe AliBaba. Am căutat la nimereală pe Google un articol din blogosfera română şi am dat peste acesta, era chiar primul pe Google. Hai să îl citim, pentru început:
Autobuzele lu’ Firea sunt mult mai ieftine pe ALIBABA.com, noi!
By Elena - February 20, 2018
Autobuzele fantomă achiziţionate de Gabi Firea pentru bucureşteni par a fi coborât din surprizele de la imitaţiile de gumă turbo. În afară de faptul că nu a auzit nici dracu de producătorul Otokar, acesta lansând primul autobuz de 12 m în 2010, Primăria Bucureşti e dispusă să achiziţioneze 400 de astfel de tigăi la preţul de 250.000 eu/buc. Acelaşi model, e disponibil pe alibaba.com cu doar 140.000 eu, dealer auto fiind o firmă din Egipt şi nu asocierea OTOKAR EUROPE si OTOKAR Locomotive, asociere ce pare a fi făcută pe vapor dacă e să ne luăm după site-ul lor. Parcă îi şi văd pe mecanicii RATB-ului venind de la Otokar din turcia cu portbagajul plin de chiuloase, doar doar s-o potrivi vreuna la unul din motoarele calate în lejerul trafic bucureştean.
xfirea.jpg.pagespeed.ic.NpJurraihE.jpg

În timp ce Urban Crosstown produs de Uzinele Roman Braşov, la un preţ de catalog de 130.000 eu, a devenit brusc neinteresant pentru autorităţile locale. Asta din cauza preţului scăzut, în condiţiile în care fabrica braşoveană are o tradiţie de aproape 100 de ani în domeniu, furnizând recent autocamioane Pentagonului pentru diverse teatre de operaţiuni militare.
xautobuz_roman_02525500.jpg.pagespeed.ic.7iyaHaX7hc.jpg
xautobuz_roman_02525500.jpg.pagespeed.ic.7iyaHaX7hc.jpg (42.91 KiB) Vizualizat de 23669 ori

Aşadar guvernul lu’ peşte prăjit în loc să facă un parteneriat public-privat cu producătorii autohtoni, sifonează 200 mil euro pe rahat, sugiuc şi alte giumbuşlucuri de doi lei.
( Autobuzele Irisbus Iveco, folosite şi de Empresa Municipal de Transportes Madrid, doi ani vechime si aproximativ 15000 km, deci scule, sunt scoase la vânzare de reprezentanţe Iveco după ce au fost retrase diverselor firme de transport de prin Europa, la 130 000 eu buc. )


Nu o cunosc pe autoare, dar pregătirea ei tehnică clar lasă de dorit... în plus, cu câteva click-uri putea afla uşor ce o să îi scriu eu, doar că eu o să încerc să folosesc un limbaj oleacă mai decent. O să mă ocup doar de partea cu AliBaba, urmând să tratez producătorii români în următorul mesaj.
Să ne uităm, pentru început, cine vinde autobuzul. Firma se cheamă MCV EGYPT EXPORT şi are la sediu ,,Kairo, Ukraine". Staţi puţin, e în Cairo sau în Ucraina? Pe reprezentantul firmei îl cheamă Dmitriy Wednesday şi adresa e o căsuţă poştală din Egipt. Pentru cine nu ştie engleză, Wednesday înseamnă miercuri! Poate domnul e nepotul d-rei. Wednesday Addams :lol: Autobuzele cică sunt în portul Istanbul. Pe bune, voi aţi cumpăra fie şi un pix de la firma asta?
m.png

Hai să vedem şi datele tehnice:
M2.png

Înainte să comentăm specificaţiile tehnice, observăm în partea de jos datele de contact ale vânzătorului: jeronimo.rich pe Skype şi un telefon de Ucraina. Pe bune? Jeronimo Rich? Poate o fi ajuns rich vânzând autobuze pe AliBaba, cine ştie? Desigur, există şansa ca anunţul să fie veritabil, caz în care îi cer scuze domnului Wednesday sau Rich sau cum l-o chema. Dar tot nu îmi inspiră încredere anunţul lui.
Acum să trecem la specificaţii: vedem acolo că autobuzul e echipat cu motor Deutz (opţional cu MAN), cu norma de poluare ,,Euro V EEV". Norma Euro 6 este obligatorie începând cu 1 ianuarie 2014. Practic, de la 1 ianuarie 2014, niciun vehicul nou cu norma de poluare sub Euro 6 nu mai poate fi înmatriculat în UE. Dacă Otokarul lui AliBaba e Euro V EEV, atunci nu se poate înmatricula la noi. Bonus, pe autobuz scrie ,,İstanbul Büyükşehir Belediyesi", ceea ce înseamnă Municipalitatea Metropolitană Istanbul, deci autobuzul e al "R.A.T.B."-ului turcesc!
City-bus-Otokar-Kent-LF.jpg
City-bus-Otokar-Kent-LF.jpg (104.44 KiB) Vizualizat de 23669 ori

Apoi, dacă citim bine textul, observăm numeroase greşeli, care arată că e, pur şi simplu, un copy-paste de undeva, trecut prin Google Translate.
Chiar dacă anunţul ar fi pe bune şi autobuzul ar fi nou, el nu e conform normelor UE. E logic ca turcu' să vândă mai ieftin maşina neconformă, iar pe cea pentru UE să o vândă mai scump, atât din cauza condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească, cât şi a taxelor vamale şi, mai ales, a faptului că producătorii europeni vând autobuze în jur de 220.000 - 250.000 euro bucata, deci Otokar s-ar vine şi la 210.000, ţinând cont că principalul cirteriu de selecţie e preţul. Dar, repet, asta în ipoteza că anunţul de pe AliBaba.com este pe bune. Dar eu sunt convins că nu e pe bune.

În fine, autobuzul ieftin al lui Ali Baba nu este decât încă un mare fake news care, din păcate, încă se propagă.
Avatar utilizator
Dr2005
Site Admin
 
Mesaje: 2711
Membru din: Dum 21 Oct 2012, 22:25
Localitate: Bucureşti, Sector 6, Drumul Taberei

Re: Achiziţie 400 autobuze noi - Otokar Kent (10, 12 şi 18m)

Mesajde Dr2005 » Vin 23 Feb 2018, 22:54

4. Producătorii români vând ieftin şi bun şi nu au fost primiţi la licitaţie

Şi ăsta e un mare fake news. Care producători români? Eurobus produce doar autobuze de 12m, CDI produce doar midibuze, iar Dypety probabil ar putea scoate autobuze de 12m, dar atât. Iar Roman Braşov nu mai produce de mult timp autobuze.
,,Urban Crosstown produs de Uzinele Roman Braşov, la un preţ de catalog de 130.000 eu" din articolul din mesajul anterior nici nu există. De fapt, autobuze Roman nu se mai produc de prin 2011! Chiar proiectantul lor, dl. Dorian Igescu, a plecat în 2012 la C&I, lui aparţinându-i proiectul minibuzelor Trituro, pe şasiuri Mercedes Sprinter şi VW cu 2 şi 3 osii, maşini care au înregistrat mare succes, spre deosebire de colaborarea cu Roman care era să îl aducă în sapă de lemn. E drept, Roman încă mai are în hală autobuze neterminate de atunci (!!), se pot vedea din stradă. Numai că Roman Braşov, momentan, nu produce nimic conform cu normele UE. Motoarele sunt numai Euro-4 şi Euro-5, de aia nici nu poate participa la licitaţiile de la noi şi vinde prin Africa. Şi dacă s-ar apuca brusc să monteze pe vehicule motoare Euro-6, nu ar mai avea cine să o facă, pentru că Ioan Neculaie a distrus uzina şi acum se răcoreşte. Soarta Roman Braşov e, momentan, incertă, chiar dacă se pare că au scăpat de Neculaie prin 2014 (sursa).
Pentru ,,calitatea" Roman, vă informez că, în afară de cele câteva autocare luate de Armată şi MAI, nu mai circulă nimic din ce s-a produs acolo între 2007 şi 2011, nici sub marca ElCar, nici sub marca Roman. Toate sunt pe butuci.

Acum că am scos Roman din ecuaţie, să ne îndreptăm privirea asupa Eurobus. Eurobus Diamond este un autobuz urban de 12m, produs de BMC Trucks and Buses, societate care este şi importator BMC. Producţia a demarat după naţionalizarea fabricii BMC (patronul s-a certat cu Erdogan), când nu s-a mai produs nimic. Având deja contacte cu furnizorii de piese de schimb, firma a deschis o mică linie de fabricaţie la Ciorogâla, judeţul Ilfov, pe stânga A1. Autobuzele au fost produse, testate, omologate... şi firma a rămas cu un stoc măricel de autobuze, pentru care caută clienţi. Au vândut câteva la Târgu-Jiu (5 buc.), Iaşi (8 buc.), Sinaia (1 buc), Caransebeş (2 buc?) şi la o firmă privată din Constanţa (1 buc). Deşi, cel puţin din ce am citit pe net, autobuzele se comportă foarte bine la traseu, Bucureştiul a cerut 400 de autobuze de la acelaşi producător, din motive lesne de înţeles: e mai ieftină întreţinerea unui parc uniform de vehicule decât a unuia cu multe tipuri de autobuze. Iar, momentan, Eurobus are în producţie doar autobuze urbane de 12m şi lucrează la un midibuz suburban.
Avatar utilizator
Dr2005
Site Admin
 
Mesaje: 2711
Membru din: Dum 21 Oct 2012, 22:25
Localitate: Bucureşti, Sector 6, Drumul Taberei

Re: Achiziţie 400 autobuze noi - Otokar Kent (10, 12 şi 18m)

Mesajde Dr2005 » Vin 23 Feb 2018, 23:00

În concluzie, dacă Otokar va respecta caietul de sarcini, Bucureştiul a făcut una din cele mai bune alegeri posibile. 245.750 euro + TVA pentru un lot de autobuze care include şi articulate (logic, mai scumpe, dar preţul de 245.750 euro e pur şi simplu suma totală împărţită la 400, fără a se ţine cont de dimensiunea autobuzului), cu garanţie 8 ani din care ,,full warranty" pentru 4 ani e un preţ al naibii de bun! Om trăi şi om vedea dacă Otokar se va ridica la înălţimea aşteptărilor sau ne vom trezi cu încă 400 de cadavre pe roţi lângă cele 850 de Citaro la fel de cadavre care îşi târâie roţile pe drumurile Bucureştiului.

Desigur, mi se pare discutabilă decizia de a cumpăra autobuze în detrimentul unor investiţii serioase în transportul electric. Dar, na, oricum e momentul pensionării pentru unele Citaro. Adică momentul în care vor ajunge în fundurile garajelor lângă Rocaruri şi Dafuri, că de fier vechi nu se mai atinge nimeni după câţi au ajuns la mititica pentru afaceri necurate cu el... iar când vinzi legal, vine Curtea de Conturi peste tine şi-ţi găseşte nod în papură, că ăsta e rolul ei.
Avatar utilizator
Dr2005
Site Admin
 
Mesaje: 2711
Membru din: Dum 21 Oct 2012, 22:25
Localitate: Bucureşti, Sector 6, Drumul Taberei

Re: Achiziţie 400 autobuze noi - Otokar Kent (10, 12 şi 18m)

Mesajde GS808 » Sâm 24 Feb 2018, 18:20

Dr2005 scrie:Caransebeş (2 buc?) şi la o firmă privată din Constanţa (1 buc).

La Caransebeș sunt 4, iar la Constanța sunt 4 (cu cel puțin 300.000 km la bord) și cei de la EBD au spus că firma mai dorește autobuze EBD.
De asemenea, și la salina Tg. Ocna este unul.

i.png
i.png (11.73 KiB) Vizualizat de 23609 ori

Picture.png
CARANSEBEȘ
Picture.png (471.24 KiB) Vizualizat de 23609 ori

21765427_927655947386616_3490735889163264672_o.jpg
TG. OCNA
Avatar utilizator
GS808
 
Mesaje: 17
Membru din: Sâm 21 Oct 2017, 09:58
Localitate: Brașov

Re: Achiziţie 400 autobuze noi - Otokar Kent (10, 12 şi 18m)

Mesajde 133 » Joi 08 Mar 2018, 23:26

Stire shock: Bucurestenii mor pe capete la volan sau dupa o zi la volan si nu stiu de ce. Hint: are legatura cu poluarea. Romanii se autogazeaza voluntar. Fericiti cei saraci cu duhul caci le vor lasa mostenire (rapid) copiilor motoarele nemtesti V6 euro 3/4. :lol:
Daca nu investim urgent in culoare unice de tramvai o mierlim cu totii pe repede inainte, dar cu zambetul pe buze, ca tinem volanul in mana. :lol:

P.S. Cu Otokarele am o singura observatie: deja vu. Unde? La metrou, cu CAF. :lol: Or sa fie functionale no doubt dar deceptia va fi majora dupa Citaro.

Dr2005 scrie:Nu mă înţelegeţi greşit, nu iau partea PMB (oricine mă cunoaşte ştie că înjur Primăria şi pe Primarul General de minim 10 ori pe zi), dar nu învingi PSD şi Antena 3 prin manipulări ieftine... ăia pur şi simplu sunt prea buni la treaba asta. Parcă văd că mâine sau poimâine o să vină duamna la Gâdea-n emisiune şi o să spună cum a răspândit statul paralel informaţii false, care, în plus, îl mai şi ridicau în slăvi pe Boc! Da, pe Emil Boc, cel mai slab prim-ministru din istoria României de la Decebal încoace...


Am vazut paragraful asta si nu m-am putut abtine. Intactii sunt buni la manipulari pe populatia inactiva. Si fanclubul PSD este pe cale sa descopere ca de data asta nu va mai putea nici un "stat paralel" sa-si asume o guvernare, implementind austeritate pentru infrastructura "cu dreapta" si sa le salveze partidutul rosu de la dizolvare! :twisted: :mrgreen: :lol: :twisted:
Va confuzeaza ultima fraza? Mai cititi odata. :mrgreen: Teoretic ar trebui sa intelegeti si de ce n-a castigat Ciolos alegerile. :ugeek:

P.P.S. La cat de jegoase sunt Citaro si Citelis la interior pentru Bucuresti ar merge la fel de bine orice camion de cartofi pe post de autobuz. Aparent nu avem nevoie de mai mult pentru ca nu sunt in stare sa respectam un lucru nou.
https://www.flickr.com/photos/146817144@N02/
Purcelul mov presedinte = inflatie 500%
Avatar utilizator
133
 
Mesaje: 5089
Membru din: Joi 07 Apr 2016, 22:04

Re: Achiziţie 400 autobuze noi - Otokar Kent (10, 12 şi 18m)

Mesajde Dr2005 » Joi 15 Mar 2018, 17:43

Păi peste 12 ani, Otokarele vor fi la fel de jegoase ca Citaro-urile de acum, dar ştim că măcar 4 ani vor fi ţiplă (mai jegoase un pic pe interior, dar tehnic vor fi ţiplă), încă 4 ani vor fi reparate de producător, deci 8 ani vor circula toate, nu ca Citaro-urile. Păi 4100 cât a circulat, de exemplu? A apucat să circule măcar 4 ani?
Avatar utilizator
Dr2005
Site Admin
 
Mesaje: 2711
Membru din: Dum 21 Oct 2012, 22:25
Localitate: Bucureşti, Sector 6, Drumul Taberei

Re: Achiziţie 400 autobuze noi - Otokar Kent (10, 12 şi 18m)

Mesajde Dr2005 » Vin 16 Mar 2018, 00:47

Nu s-au putut abţine: https://www.digi24.ro/stiri/economie/co ... sti-895750

"Ce a găsit în plus Primăria Capitalei la autobuzele turcești

Firma turcă Otokar, desemnată câștigătoare de Primăria Capitalei pentru livrarea a 400 de autobuze destinate transportului public, a fost preferată deoarece ar fabrica autobuze mai scumpe, însă mai bune decât cele făcute de nemții de la Mercedes sau de către MAN. Autobuzele turcilor depășeșesc lungimile acceptate, nu respectă normele europene de rezistență la vibrații și nici măcar nu încap în garajul menționat de producătorul turc în ofertă, spun competitorii de la Mercedes.

Producătorul german de autobuze Mercedes a ratat la mustață contrcatul de 400 de autobuze destinate Primăriei Capitalei, câștigătoare fiind compania turcă Otokar, potrivit informațiilor furnizate miercuri și joi pe situl public de achiziții.

Două firme participante la licitație, anume Mercedes și un alt producător turc Karsan Otomotiv au contestat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor desemnarea ofertei Otokar drept câștigătoare.

Ce au reclamat nemulțumiții

Potrivit contestației depuse de Mercedes, oferta turcilor de la Otokar a fost mai scumpă, însă produsele lor sunt mai bune și mai potrivite nevoilor bucureștenilor. Cel puțin așa crede Comisia de licitație.

Oferta Otokar a întrunit 94,06 puncte, cu 0,13 puncte mai mult decât cea a Mercedes. Germanii au primit mai multe puncte la capitolul preț (50 de puncte, față de 49,15 puncte), însă mai puține la partea calitativă. Doar 43,93 puncte față de 44,91 puncte ale Otokar.

Atât Mercedes cât și celălalt producător turc care a depus contestație, Karsan, sunt în dezacord cu decizia comisiei de evaluare. Mercedes acuză faptul că nu i s-a explicat cum a fost punctată oferta Otokar și cea proprie la partea calitativă. Primăria București a invocat secretul comercial și a refuzat informarea nemulțumiților.

Ce acuză Mercedes. De ce este neconformă oferta Otokar
autobuzele din gama de 10 metri și 18 metri lungime au cu până la 30 de centimetri mai mult decât maximul admis.
autobuzele M3 nu sunt omologate CE pentru lungimile maxime admise
ușile se deschid cu 10 centimetri mai puțin decât minimul cerut
unitatea care asigură service-ul nu este autorizată pentru clasa M3. Autobuzele nici nu încap în service căci lățimea ușilor este mai mică decât cea a autobuzului. Lifturile de ridicare au o putere de doar 3 tone față de cele 11 tone ale unui autobuz
autobuzele nu sunt certificate CEE ONU R66 privind rezistența în trafic la șocuri și vibrații.
Argumentele se regăsesc, cel puțin parțial, și în contestația depusă de cealaltă firmă turcă participantă la licitație, respectiv Karsan. Aceștia mai acuză cu autobuzele Otokar au motoare MAN, iar service-ul menționat ca reparator de turci nu este autorizat pentru reparații la MAN.
Atât Mercedes cât și Karsan acuză faptul că nu li s-a precizat modul de punctare a ofertelor lor, punctajele pe fiecar factor luat în calcul și că li s-a refuzat informarea asupra acestor aspecte."

-----
Contestaţiile sunt sport naţional în România... acum Mercedes vine şi spune că service-ul Otokar are uşile prea mici :lol: S-or fi dus acolo cu un instrument de măsură omologat? În plus, în caietul de sarcini scrie că ofertantul câştigător va instala 8 seturi de vinciuri şi echipamente de diagnoză în 8 garaje RATB, nimic nu îl impiedică pe Otokar să trimită piesele şi personalul în garajul RATB şi să facă acolo reparaţia. În rest, Mercedes nu ar fi putut şti dacă Otokar are sau nu toate omologările decât dacă ar fi studiat propunerea tehnică din oferta Otokar. Legal, nu avea cum să facă asta, fie sunt speculaţii, fie au pe cineva în interior, care le furnizează informaţii. Dar le furnizează informaţii cam proaste, că Otokar nu mai foloseşte motoare MAN, ci Cummins (la 10m şi 12m) şi Daf (la 18m).
Avatar utilizator
Dr2005
Site Admin
 
Mesaje: 2711
Membru din: Dum 21 Oct 2012, 22:25
Localitate: Bucureşti, Sector 6, Drumul Taberei

Re: Achiziţie 400 autobuze noi - Otokar Kent (10, 12 şi 18m)

Mesajde 133 » Vin 16 Mar 2018, 21:51

Ce nasol ca nu mai exista Rocar. Reuseau ei sa bage un motor MAN sau Cummins pe un sasiu LF. :P :twisted: :lol: :mrgreen: :ugeek: :evil:
https://www.flickr.com/photos/146817144@N02/
Purcelul mov presedinte = inflatie 500%
Avatar utilizator
133
 
Mesaje: 5089
Membru din: Joi 07 Apr 2016, 22:04

Re: Achiziţie 400 autobuze noi - Otokar Kent (10, 12 şi 18m)

Mesajde Dr2005 » Mie 09 Mai 2018, 18:26

https://www.digi24.ro/stiri/economie/co ... lei-926640


CNSC a respins contestația Mercedes pentru autobuzele Capitalei

Contestaţiile Mercedes şi Karsan, competitorii turcilor de la Otokar, au fost respinse de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins marţi, 8 mai, contestaţiile Mercedes şi Karsan la licitaţia Primăriei Bucureşti pentru achiziţia a 400 de autobuze, în urma căreia a fost declarată câştigătoare oferta turcilor de la Otokar, susține Economica.net. Pentru a își apăra ofertele firmele nemulțumite au încă varianta contestării deciziei CNSC la Curtea de Apel București.

In contestația depusă Mercedes și Karsan au reclamat numeroase nereguli ale ofertei Otokar. Firma turcă Otokar, desemnată câștigătoare de Primăria Capitalei pentru livrarea a 400 de autobuze destinate transportului public, a fost preferată deoarece ar fabrica autobuze mai scumpe, însă mai bune decât cele făcute de nemții de la Mercedes sau de către MAN. Autobuzele turcilor depășeșesc lungimile acceptate, nu respectă normele europene de rezistență la vibrații și nici măcar nu încap în garajul menționat de producătorul turc în ofertă, spun competitorii de la Mercedes.

Ce acuză Mercedes. De ce este neconformă oferta Otokar
autobuzele din gama de 10 metri și 18 metri lungime au cu până la 30 de centimetri mai mult decât maximul admis.
autobuzele M3 nu sunt omologate CE pentru lungimile maxime admise
ușile se deschid cu 10 centimetri mai puțin decât minimul cerut
unitatea care asigură service-ul nu este autorizată pentru clasa M3. Autobuzele nici nu încap în service căci lățimea ușilor este mai mică decât cea a autobuzului. Lifturile de ridicare au o putere de doar 3 tone față de cele 11 tone ale unui autobuz
autobuzele nu sunt certificate CEE ONU R66 privind rezistența în trafic la șocuri și vibrații.
Argumentele se regăsesc, cel puțin parțial, și în contestația depusă de cealaltă firmă turcă participantă la licitație, respectiv Karsan. Aceștia mai acuză cu autobuzele Otokar au motoare MAN, iar service-ul menționat ca reparator de turci nu este autorizat pentru reparații la MAN.
Atât Mercedes cât și Karsan acuză faptul că nu li s-a precizat modul de punctare a ofertelor lor, punctajele pe fiecar factor luat în calcul și că li s-a refuzat informarea asupra acestor aspecte.
Avatar utilizator
Dr2005
Site Admin
 
Mesaje: 2711
Membru din: Dum 21 Oct 2012, 22:25
Localitate: Bucureşti, Sector 6, Drumul Taberei

Otokar Kent

Mesajde Marius » Joi 25 Oct 2018, 23:53

Sunt acum la Titan cateva de 12, unul de 10 si unul articulat. In noiembrie o sa fie pe liniile 104 (numai de 12), 106 (numai de 10), 137 (numai de 12), 185 (numai de 10), 261 (numai de 10), 311 (numai de 12), 330 (de 12 si articulate), 331 (numai de 12), 335 (numai articulate), 336 (numai de 12), 698 (numai de 10), 780 (numai articulate), 783 (numai articulate).
Marius
 
Mesaje: 17
Membru din: Lun 22 Oct 2018, 23:16

Re: Achiziţie 400 autobuze noi - Otokar Kent (10, 12 şi 18m)

Mesajde Dr2005 » Mie 31 Oct 2018, 20:29

Cum arată noile autobuze care vor colora Bucureştiul. Primele 20 de vehicule Otokar intră în circulaţie

,,Primele 20 de autobuze noi, din cele 400 recent achiziţionate, potrivit contractului încheiat între Primăria Capitalei cu asocierea OtokarOtomotiv ve Savunma Sanayi, au ajuns la Bucureşti şi vor fi intra în uz la jumătatea lunii noiembrie, anunţă PMB.
[...]
Conform graficului, până la sfârşitului anului vor fi livrate alte 80 de unităţi, iar anul viitor, restul de 300.
A fost înfiinţată şi comisia de recepţie a autobuzelor, comisie formată din specialişti ai direcţiilor Trasporturi şi Achiziţii din cadrul PMB, dar şi din specialişti ai STB. Comisia va verifica dacă autobuzele respectă toate criteriile tehnice de atribuire, conform caietului de sarcini.
După finalizarea recepţiei, se va convoca şedinţa Consiliului General pentru ca primele 20 de autobuze să fie concesionate către Societatea de Transport Bucureşti, operatorul serviciului de transport public din Capitală.
Se estimează că toate procedurile premergătoare se vor finaliza până la jumătatea lunii noiembrie, când autobuzele vor fi scoase, progresiv, în trafic.
În luna iunie a acestui an, primarul general, Gabriela Firea, a semnat împreună cu managerul general al Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi, Serdar Gorguc, contractul prin care Primăria Capitalei achiziţionează 400 de autobuze noi Euro 6, primul mare proiect din Planul de Mobilitate Urbană derulat de către actuala administraţie.
Conform graficului de livrări, până la sfârşitul acestui an, vor veni la Bucureşti primele 100 de unităţi, urmând că anul viitor să ajungă şi restul de 300 de autobuze.
Valoarea tranzacţiei este 100 milioane euro plus TVA.
Autobuzele sunt de trei tipuri în funcţie de traseele pe care vor circula: 320 de autobuze de 12 m, 50 autobuze de 10,7m şi 30 de autobuze de 18."

Fotografiile de mai jos sunt din articol.
Fişiere ataşate
1.jpg
1.jpg (413.23 KiB) Vizualizat de 22032 ori
2.jpg
2.jpg (377.08 KiB) Vizualizat de 22032 ori
3.jpg
3.jpg (377.55 KiB) Vizualizat de 22032 ori
4.jpg
4.jpg (355.4 KiB) Vizualizat de 22032 ori
5.jpg
5.jpg (369.96 KiB) Vizualizat de 22032 ori
6.jpg
6.jpg (487.2 KiB) Vizualizat de 22032 ori
7.jpg
7.jpg (396.58 KiB) Vizualizat de 22032 ori
8.jpg
8.jpg (381.62 KiB) Vizualizat de 22032 ori
9.jpg
9.jpg (441.2 KiB) Vizualizat de 22032 ori
Avatar utilizator
Dr2005
Site Admin
 
Mesaje: 2711
Membru din: Dum 21 Oct 2012, 22:25
Localitate: Bucureşti, Sector 6, Drumul Taberei

Re: Achiziţie 400 autobuze noi - Otokar Kent (10, 12 şi 18m)

Mesajde Dr2005 » Mie 31 Oct 2018, 20:36

Nu am citat în articolul de mai sus cuvântarea tovarăşei primar, nu merită să cităm aşa ceva...

Cam toate dotările ,,ultramoderne" ale Otokarelor se regăsesc deja şi pe Citaro-urile existente. Nu e nicio îmbunătăţire, e doar înlocuirea parţială a unor gioarse scumpe (mai ales la întreţinere) cu altele un pic mai ieftine, doar că noi. Cum STB va trebui să preia vreo 80 de linii preorăşeneşti, e clar că transportul în Bucureşti nu se va îmbunătăţi, pentru că acum ies la traseu vreo 750 de maşini la ore de vârf. Şi nu sunt nici şoferi pentru mai multe... chiar dacă, probabil, se vor lua de la troleibuze şi tramvaie şi se vor trece pe autobuze cei care au D-ul, la nivelul Bucureştiului se vor simţi grav cele circa 200 de ture lipsă care vor trece pe preorăşeneşti cu titlu de mită electorală. Pentru că, de facto, transportul pe liniile preorăşeneşti va fi gratuit, întrucât STB nu va vinde bilete la şofer şi nici nu va angaja peste noapte 200 de vânzători de bilete ca să pună măcar un chioşc în fiecare sat. De controale nici nu poate fi vorba, pentru că nu au cu ce să plimbe zeci de km echipele de control.

Măcar astea au ,,full warranty" 4 ani (nu schimbă STB nici măcar un bec, doar pune motorină şi ad-blue în ele) şi garanţie încă 4 după aia (adică STB schimbă doar consumabilele), aşa că nu vom vedea 300 de Otokare pe butuci după 4 ani de circulaţie, spre deosebire de Citaro.

După ce vor intra în circulaţie, se vor crea topice separate pentru fiecare din cele 3 tipuri de Otokar.
Avatar utilizator
Dr2005
Site Admin
 
Mesaje: 2711
Membru din: Dum 21 Oct 2012, 22:25
Localitate: Bucureşti, Sector 6, Drumul Taberei

Re: Otokar Kent

Mesajde Marius » Joi 01 Noi 2018, 00:46

Marius scrie:Sunt acum la Titan cateva de 12, unul de 10 si unul articulat. In noiembrie o sa fie pe liniile 104 (numai de 12), 106 (numai de 10), 137 (numai de 12), 185 (numai de 10), 261 (numai de 10), 311 (numai de 12), 330 (de 12 si articulate), 331 (numai de 12), 335 (numai articulate), 336 (numai de 12), 698 (numai de 10), 780 (numai articulate), 783 (numai articulate).

Pe 335 o sa fie si de 12m.
Marius
 
Mesaje: 17
Membru din: Lun 22 Oct 2018, 23:16

Re: Achiziţie 400 autobuze noi - Otokar Kent (10, 12 şi 18m)

Mesajde Marius » Mie 28 Noi 2018, 00:12

Pe 1 decembrie o sa fie introduse Otokar (12 metri) pe liniile 336 si 601.
Marius
 
Mesaje: 17
Membru din: Lun 22 Oct 2018, 23:16

Re: Achiziţie 400 autobuze noi - Otokar Kent (10, 12 şi 18m)

Mesajde Dr2005 » Joi 29 Noi 2018, 10:30

https://www.digi24.ro/stiri/economie/tr ... ie-1040073

,,Gabriela Firea: Primele autobuze Otokar ies pe traseu începând cu data de 1 decembrie

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat joi că primele 30 de autobuze Otokar vor ieşi pe trasee începând cu data de 1 decembrie, urmând să asigure serviciul de transport pe liniile 302, 336, 601, 780 şi 783.

„Mă bucură faptul că, în sfârşit, pe străzile Capitalei vor circula autobuze noi şi moderne, care vor asigura bucureştenilor servicii de transport civilizate, la standarde europene. Primele 30 de autobuze Otokar, achiziţionate de Primăria Capitalei şi predate STB SA, vor ieşi în trasee începând cu data de 1 decembrie. Noile autobuze sunt dotate cu aer condiţionat, cu sistem de taxare inteligent, sunt accesibilizate pentru toate categoriile de pasageri şi beneficiază de supraveghere video atât în interior, cât şi în exterior”, a precizat Firea, conform unui comunicat transmis de PMB.

Cele 30 de autobuze vor asigura serviciul de transport pe liniile 302 (cu autobuze de 10 metri lungime), 336 şi 601 (cu autobuze de 12 metri lungime), precum şi pe liniile 780 şi 783, care fac legătura cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă (cu autobuze articulate, cu lungime de 18 metri).

Ulterior, pe măsură ce noile autobuze vor fi recepţionate, acestea vor fi introduse în circulaţie, conform graficului, pe liniile din zona centrală. Astfel, până la sfârşitul anului 2018, noile autobuze vor mai fi văzute şi pe liniile 124, 137, 261, 682 şi 781, menţionează municipalitatea.

În luna iunie, Gabriela Firea a semnat împreună cu managerul general al Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi, Serdar Gorguc, contractul prin care Primăria Capitalei achiziţionează 400 de autobuze noi Euro 6, primul mare proiect din Planul de Mobilitate Urbană derulat de către actuala administraţie.

Conform graficului de livrări, până la sfârşitul acestui an, vor veni la Bucureşti primele 100 de unităţi, urmând ca în 2019 să ajungă şi restul de 300 de autobuze. Valoarea tranzacţiei este 100 milioane euro plus TVA. Autobuzele sunt de trei tipuri în funcţie de traseele pe care vor circula: 320 de autobuze de 12 metri, 50 autobuze de 10,7 metri şi 30 de autobuze de 18 metri.

Noile autobuze beneficiază de tehnologie GPS, care permite localizarea în trafic şi furnizarea către călători a informaţiilor legate de timpii de aşteptare în staţie şi de parcurgere a traseului, menţionează aceeaşi sursă."
Avatar utilizator
Dr2005
Site Admin
 
Mesaje: 2711
Membru din: Dum 21 Oct 2012, 22:25
Localitate: Bucureşti, Sector 6, Drumul Taberei

Re: Achiziţie 400 autobuze noi - Otokar Kent (10, 12 şi 18m)

Mesajde Dr2005 » Dum 02 Dec 2018, 03:21

Câteva dintre autobuze au ieşit la traseu de ieri:
- Otokar Kent 10: 302 (Ferentari)
- Otokar Kent 12: 336 (Militari) şi 601 (Nordului)
- Otokar Kent 18: 780 (Titan)

Cu această ocazie vedem şi un nou model de validator de carduri, produs de firma Kapsch. De fapt, validatorul este produs de fostul ProData, achiziţionat de Kapsch acum câţiva ani. Pentru cine nu ştie, ProData este firma care a făcut sistemul de taxare cu cartele magnetice de la metrou şi de pe liniile expres. De altfel, acelaşi sistem s-a utilizat (şi se mai utiliează încă la DeLijn, în paralel cu cel nou) în toată Belgia. La fel de evident este că sistemul respectiv a fost înlocuit în Belgia cu unul cu carduri contactless produs tot de ProData, iar ultima generaţie de validatoare (le întâlniţi la DeLijn, TEC şi pe vehiculele mai noi de la STIB, cele mai vechi având nişte validatoare de alt tip, dar tot ProData) este fix cea pe care o întâlnim pe Otokarele noastre.
Despre validatoare puteţi citi pe site-ul Kapsch.
Revenind la ale noastre, noile validatoare sunt prevăzute cu ecran tactil, astfel că cele două butoane (care mai şi rămâneau blocate) de pe validatoarele UTI au fost înlocuite cu 3 butoane ,,virtuale" pe ecran:
i - pentru consultare card (echivalentul butonului 1 de pe validatoarele UTI)
r - pentru validare pe proprie răspundere (echivalentul butonului 2 de pe validaotarele UTI)
+ - pentru validare multiplă (echivalentul butonului 2 de pe validaotarele UTI)
Noile butoane sunt mai simplu de utilizat, fiind mai clar modul de validare multiplă. De precizat că astfel de validatoare permit, în teorie, şi taxarea pe zone, numai că la noi nu o să vedem aşa ceva, până şi noul Regulament de călătorie spune clar că pe o linie preorăşenească nu se poate folosi abonamentul urban sub nicio formă, nici măcar pe porţiunile de traseu comun.
Pentru familiarizarea călătorilor cu noile validatoare, toate autobuzele Otokar au unul sau mai mulţi controlori în interior, care explică funcţionarea aparatelor şi, desigur, validează cardurile la ele. Teoretic nu ar trebui să dea amenzi, practic nu aş risca să văd dacă mă amendează sau nu dacă nu am nimic pe card, mai ales că a călători fără bilet este contravenţie şi, la urma urmei, e bătaie de joc faţă de ceilalţi călători care şi-au plătit călătoria.
6428-336-104.JPG
Avatar utilizator
Dr2005
Site Admin
 
Mesaje: 2711
Membru din: Dum 21 Oct 2012, 22:25
Localitate: Bucureşti, Sector 6, Drumul Taberei


Înapoi la Autobuze

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 7 vizitatori

cron
Acest site foloseşte cookie-uri - Termeni şi condiţii de utilizare
Powered by Dr2005