În prezent, Cernăuţiul are cca. 264.000 locuitori, o bună parte români. Ca parte din URSS, dezvoltarea oraşului a urmat stilul sovietic, cu cartiere-dormitor cu blocuri înalte ridicate în jurul zonei centrale. Desigur, aspectul acestora, după 28 de ani de capitalism, e dezolant, practic Cernăuţiul arată ca un Bucureşti al anilor '92 - '93, cu drumuri proaste, blocuri de un gri jegos şi hârburi aduse la cine ştie a câta mână din Occident circulând pe drumurile menţionate anterior. Aspectul de paragină e omniprezent, la fel şi şmecheria comercianţilor care caută să te jecmănească dacă se prind că nu eşti de-al locului. Nu glumesc, turist = sac ambulant de euro, iar începând cu intrarea în Ucraina, toţi vor căuta să te fure - cei de la vamă fără 20 de euro în paşaport te ţin juma' de oră degeaba (altfel treci peste rândul de maşini şi te bagi în faţă), Poliţia Rutieră îţi va inventa motive să îţi ceară şpagă - culminând cu etilotestul măsluit, de fapt toţi de fură după posibilităţi (până şi amărâtul de taxator din troleu va ,,uita" uneori să îţi dea biletul în valoare de 3 hrivna, adică vreo 60 de bani de-ai noştri).
Centrul oraşului arată o idee mai bine, fiind frecventat de românii care mai au rude rămase prin zonă. Cu toate astea, limba română nu e folosită atât de frecvent cum v-aţi aştepta. Sincer, mă aşteptam să se vorbească română în Cernăuţi cum se vorbeşte maghiară în Miercurea Ciuc, dar m-am înşelat... inscripţiile în română erau, maxim, pe meniurile restaurantelor, iar oameni care să vorbească în română între ei am văzut doar printre pensionarii care se odihneau pe vreo bancă, nicidecum la tineri. Rusificarea forţată a URSS-ului, împreună cu "ucrainizarea" promovată de Kiev vor face ca, în vreo 10 ani, să mai găseşti cu greu o mână de români în Cernăuţi
Pentru că tot am vorbit de centru, cele mai multe clădiri istorice sunt din perioada Austro-Ungariei, eventual ridicate de negustorii polonezi care băteau zona în vremea aia. Ai şanse mai mari să găseşti o placă comemorativă în poloneză, decât una în română, asta deşi există o statuie a lui Eminescu (desigur, scris Міха́й Еміне́ску) şi o placă comemorativă pe clădirea în care a locuit (asta e scrisă şi în română). Practic, oraşul a atins maxima dezvoltare până în 1918 şi istoria locală laudă perioada aia, mai degrabă decât originile române ale oraşului.
Să trecem la transportul public. Acesta se efectuează cu autobuze, midibuze şi troleibuze. A existat şi o reţea de tramvai, pe ecartament de 1067 mm, funcţională între 18 iulie 1897 şi 20 martie 1967.
Transportul cu troleibuze a fost introdus la 1 februarie 1939, fiind prima reţea funcţională de troleibuz din România.
