de Dr2005 » Sâm 31 Aug 2019, 14:22
Depinde dacă sunt puse în funcţiune sau nu şi dacă personalul a fost pregătit pentru operarea instalaţiilor.
În rest, situaţia e total diferită de cea de la Citelis. Dacă la Citelis s-au montat instalaţiile şi apoi s-a constatat că convertizoarele statice nu fac faţă noului consumator (şi scot fum... aşa că au fost comandate şi montate convertizoare statice noi), la V3A-uri s-a montat un convertizor static suplimentar, care asigură numai alimentarea celor 5 unităţi de aer condiţionat (câte două pe secţiunile A şi B şi una pe secţiunea C). Acum singurul risc rămâne topirea pantografului sau a firului din cauza curentului mare absorbit (de aia, de exemplu, la trenurile cu locomotivă electrică nu se ţine pornită alimentarea electrică a trenului la staţionări mai mari de 15 minute pe timp de iarnă, pentru că încălzirea este energofagă).